Un buchet de vară din flori de hârtie

by - 11/20/2016

Zilele astea lucrez la niște flori de hârtie, un buchet promis de acum câteva luni și care încă nu s-a lăsat finalizat. De fapt mi-am dat seama în timp ce meșteșugăream la ele, că florilor de hârtie tot timpul le mai poți adăuga câte un detaliu, ba o petală, un boboc, ba o frunză... Și în timp ce lucram la aceste flori mi-am adus aminte că n-am povestit aici pe blog despre un alt buchet de flori de hârtie pe care l-am făcut astă vară.


Aceasta-i de fapt și povestea cu flori a celei de-a șaptea luni cu domnița Iris, iar povestea-i scurtă - în timpul vacanței de vară, câțiva părinți de la școala lui Luca au închiriat un spațiu unde au organizat diverse activități creative și sociale pentru copii și adulți, iar eu m-am trezit într-o zi cu un mail și o întrebare dacă nu aș vrea să țin un atelier despre flori de hârtie. Am spus da, fără să ezit, deși nici măcar nu eram în oraș, fiind încă în vacanța de acasă. Și cum cu entuziasmul nu te pui, am avut o săptămână la dispoziție să mă organizez, asta imediat după ce ne-am întors pe meleagurile belgiene. De data asta participanții la atelier au fost copii, surpriză! căci nu știam asta dinainte, lucru ce mi-a dat mari emoții în ziua respectivă, atât din cauza abilităților mele lingvistice aproape lipsă în materie de olandeză, dar și pentru că florile de hârtie, cel puțin cele care le pregătisem eu, necesită niscai tehnici un pic mai greoaie pentru cei mici... Totuși a fost apreciat atelierul și îndrăgit de micii florari. Buchetul pe care l-am pregătit drept inspirație a pornit tot dintr-o inspirație - grădina mamei, care vara asta, ca de fiecare dată m-a bucurat prin culori și felurite soiuri de flori. Dimineața, când soarele nu era așa dogoritor îmi plăcea să mă plimb printre ele. Așa că am lăsat cartea cu șabloane la o parte și cu gândul la acei clopoței/Campanula, câteva margarete, trandafirii în culori pastel, niște margarete galbene/Rudbekia, câteva flori de Cosmos (pe care le-am găsit înflorite chiar și pe balconul nostru la întoarcere), dar și niște anemone de primăvară... cu ele în gând am făcut acest buchet colorat și armonios. 

You May Also Like

1 commentarii