Iris, 4 luni

21 mai 2016

Încet încetișor micuței noastre Zmeurica îi dispare chipul de nou-născut și se transformă într-o copiliță-bebeluș cu personalitate și trăsături unice. Ei, s-a întâmplat asta mai demult chiar, acum vreo lună-două, dar știți cum sunt mamele astea care vor să țină în brațe mogâldeți mici la nesfârșit, mai ales când au și copilași mai mari și timpul li se pare că le-o ia înainte. Nu-mi spuneți că doar eu simt asta, că nu vă cred :)


Uh, patru luni deja... Luna asta a fost parcă mai blândă și cuminte cu noi. Ne-am mai găsit ritmul și echilibrul în patru. Poate și pentru că în sfârșit primăvara a hotărât că-i bine și pe aceste meleaguri cam friguroase și ploioase, iar asta au adus multe zâmbete și voie bună pe chipul nostru. Oh, da și ce mai zâmbete, în special pe chipul micuței Iris, care sunt ”molipsitoare” mai ales când sunt însoțite de cele mai frumoase gângureli și chiuituri. Iar copilița asta are voce, nu glumă, se vede clar că vrea să fie auzită și atunci când plânge, dar și când e veselă. Luna asta s-a lăsat și cu mai puține lacrimi, căci virusaurii ne-au mai ocolit oleacă și sperăm să nu ne mai viziteze prea curând, deși unul parcă iar zilele astea dă târcoale casei noastre. Îi venim noi de hac cu nițică răbdare.

Luna asta ne-a găsit mai mult pe afară, prin parcuri, plimbări lungi, picnic-uri la iarbă verde, o bălăceală la o piscină în aer liber (pentru cei mai curajoși, cei foarte mici au preferat umbra unor copaci), prima călătorie mai lungă cu trenul în vizită la niște prieteni. Iar mobilitatea asta n-a fost doar pe plan mare, ci și pe plan mic căci Zmeurica și-a dat drumul și-n mișcări. A exersat câteva săptămâni rostogolirile pe-o parte și pe alta, apoi chiar de patru luni ne-a arătat că poate și mai mult și țup și hop, cu un pic de efort s-a întors de pe spate pe burtă. A părut nedumerită oleacă de propriile forțe așa că a repetat-o de câteva ori ca să se convingă. Se mai supără ea că nu-i iese de fiecare dată mișcarea. Apucă cu mai multă forță și îndemânare jucăriile și obiectele din jur, fie ele și nas, urechi, pletele mamei sau ale lui Luca, că au și început plângerile ”mamaaa, Iris m-a tras de păr!”.

Dar iubirea dintre ei e din ce în ce mai frumoasă. El vrea să o pupe și mângăie, să-i povestească de-ale lui, să o întrebe ”cum a fost în burtică”, să-i cânte, îi aduce și zdrăngănește jucăriile când o vede mai nemulțumită, iar ea îi zâmbește, vrea să-l atingă, îi gângurește, ce să mai, e fascinată de frățiorul ei. Deși mulți ne întreabă cum e cu doi, cum sunt ei unul cu celălalt, dacă-i gelos frățiorul, eu una încerc să mă concentrez mai mult pe iubirea dintre ei, nu pe gelozie, care-și face prezența și ea uneori.


Florile din luna asta au fost, cum altfel, niște iriși. Și-n vază, și-n grădină. Recunosc că până să am și eu o Iris nu am fost prea atrasă de ei, dar acum le admir din ce în ce mai mult frumusețea.

Un comentariu:

  1. Sa nu uit. Ma gandeam daca despre Luca mai scrii inca. Ma gandeam ca imi plac exprimarile lui care incep cu "As vrea si noi sa ..." ("avem o masina la care acoperisul se da la o parte") sau care incep cu "Pare ca..."

    RăspundețiȘtergere