Tortul. Cu blat de morcovi şi cremă fină de brânză şi scorţişoară

by - 3/03/2013

Exact. Nu este un tort anume, ci tortul. Pentru că este de departe unul dintre cele mai bune pe care le-am făcut (deşi eu nu prea am făcut torturi, mai mult tarte), dar şi pe care le-am mâncat. Sau poate mă înşel, nu ştiu, dar vă spun sigur că este un tort minunat.


L-am făcut prima dată acum o lună, de ziua mea. Din prea mult entuziasm mi-am zis atunci că nu e de ajuns unul singur, cel de ciocolată. Am răsfoit atunci o carte de reţete vegetariene, scrisă de autoarea Delia Smith, în germană, pe care o tot port după mine de colo, colo alături de altele, şi m-am oprit la pagina 207, cu privirea fixă pe o fotografie. Am zis mai vreau să fac unul. 


Şi bine am făcut, altfel cine ştie când mai descopeream această minunăţie. Este un desert nu foarte greu de făcut, zic eu. Dar gustul este sofisticat, blatul cu o consistenţă bogată (nuci, stafide, nucă de cocos..), crema fină de brânză aromată cu scorţişoară şi nucile crocante de deasupra. Mmm... De altfel, a fost chiar mai aperciat decât cel de ciocolată. Şi eu m-am surprins pe mine însămi: până acum deserturile cu cremă de ciocolată au fost pentru mine în favoarea celor cu frişcă sau be bază de smântână. Acum însă am dat o şansă cremelor albe. Crema asta fină de brânză şi scorţişoară face totul.

Ocazia de a-l face iar am găsit-o uşor: vineri, am făcut un mic atelier împreună cu Eden, cu dorinţa ei de a învăţa una alta despre deserturi (nu că eu aş fi deja o expertă, astfel încât deja să ţin lecţii :) ). Apoi însă mi-am dat seama că sâmbătă e ziua mamei şi cum părinţii mei sărbătoresc zilele noastre de naştere în lipsa noastră, am zis să facem şi noi la fel, de ce nu? Aşa că sâmbătă am savurat o felie de tort de ziua mamei, noi aici şi ei acolo, acasă, dar "împreună" cu ajutorul tehnologiei :)


Aşa că am purces, cu mic, cu mare, la treabă.

Ingrediente pentru aluat:
  • 50 gr miez de nucă
  • 175 gr zahăr brun
  • 2 ouă mari
  • 150 ml ulei de floarea-soarelui
  • 200 gr făină integrală
  • 1 pachet zahăr vanilat
  • 1 lg praf de copt
  • 200 gr morcovi, curăţaţi şi daţi prin răzătoare (mare sau mic)
  • coaja rasă de la o portocală
  • 100 gr stafide
  • 50 gr fulgi de nucă de cocos

Ingrediente pentru insiropat:
  • 1 Lg suc de lămâie
  • 75 gr zahăr brun
  • sucul de la o portocală

Ingrediente pentru crema de scorţişoară:
  • 250 gr brânză mascarpone
  • 200 gr branză proaspătă, cremoasă
  • 1 lg cu vârf de pudră de scorţişoară
  • 1 Lg cu vârf de zahăr

Pentru decor:
  • 50 gr miez de nucă

Note:
Lg - lingură, lg - linguriţă


Se pregătesc 2 forme, diametru 20cm, cu pereţi detaşabili, se îmbracă în hârtie de copt. Eu am folosit doar una, şi am copt pe rând cele două blaturi pentru tort.

1. Miezul de nucă (50gr + 50gr) se dă la cuptorul preîncălzit la 200°C pentru vreo 8 minute, până capătă o culoare arămie. Jumătate din ele, 50 gr, se mărunţesc pentru aluat, cealaltă jumătate, pentru decor, se mărunţeşte fin. Imediat apoi se coboară temperatura la 170°C.

2. Pregătirea aluatului începe prin amestecul zahărului cu ouăle şi uleiul într-un vas, 2-3 minute, cu mixerul/telul electric, până se topeşte zahărul şi amestecul devine cremos. Se adaugă apoi făina, zahărul vanilat şi praful de copt, amestecându-se cu o spatulă, până dispare orice urmă de cocoloaşe de făină. Se adaugă restul ingredientelor pentru aluat - morcovul ras, coaja de portocală, nucile 50gr, stafidele şi fulgii de nucă de cocos.

3. Se toarnă câte o jumătate de aluat în fiecare formă (sau pe rând) şi se pun la cuptor pentru 30 de minute. După coacere, blatul trebuie să fie crescut uniform, arămiu, lucios la suprafaţă şi elastic la atingere, cu marginile uşor desprinse de forma de copt.

4. Între timp, se pregăteşte crema de brânză şi scorţişoară, amestecând bine toate ingredientele cu un tel (de mână sau electric) până capătă o consistenţă cremoasă. Se acoperă cu o folie de plastic şi se pune în frigider pentru o oră, două.

5. După ce cele 2 blaturi s-au copt, se însiropează cu sucul de citrice îndulcit şi se lasă să se răcească în forme (eu însă le-am scos şi apoi însiropat).

6. Când cele două blaturi s-au răcit complet, la fel şi crema din frigider, se pune cam o treime din cremă peste primul blat, se întinde frumos cu o spatulă, apoi se aşează cu grijă (însiropate fiind, blaturile se pot sfârâma) al doilea blat şi apoi se "îmbracă" întreg tortul cu restul cremei.

7. La final, se decorează cu cealaltă jumătate, 50 gr, de miez de nucă, copt în cuptor.


Cumva era scorţişoara o aromă de iarnă? Nu cred, ca ingredient pentru acest desert, pot spune că-i perfectă pentru primăvară. Mai doreşte cineva o felie? :)

You May Also Like

12 commentarii

  1. Arata delicios. Ma intreb cum de ai timp sa faci atatea :)
    Eu am gatit in weekend tarta ta de morcovi si a iesit delicioasa.

    O saptamana frumoasa!
    Andreea P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu ştiu cum îmi împart timpul, Andreea :) de-aş avea mai mult, mă aşteaptă o listă lungă de chestii faine de făcut, unele de povestit şi pe blog... Luca însă e în topul ei, necondiţionat :)

      Ștergere
  2. L-am facut si eu ieri pentru ziua "jumatatoiului" meu si a iesit delicioooooos! E cel mai bun carrot cake pe care l-am facut si pe care l-am mancat vreodata (si am tot gustat..). Asa ca iti multumesc!

    PS: e primul meu comentariu, asa ca simt nevoia sa adaug ca te urmaresc cu drag (am ajuns aici de la Raluca U. si te tot citesc de o buna bucata de vreme). Sunteti o familie frumoasa foc!

    Te pup,
    Teodora

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit Teodora! şi mulţumesc pentru apreciere :) Tortul eu l-am făcut şi refăcut, nu mă mai satur nici eu de el. Dar o să fac o pauză, îl mai las pentru vremuri mai reci, acum e vreme de căpşuni, cireşe, caise, minuni de vară :)

      Ștergere
  3. Arata extraordinar de bine! Avem de mult pe lista carrot cake-ul dar nu am reusit sa-l pregatim pana acum...dar maine nu mai scapa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo şi bine aţi venit! :) Este un tort nemaipomenit, eu l-am tot făcut de-atunci şi tort, şi tartă, şi-ar merge chiar sub formă de brioşe, iar glazura de brânză şi scorţişoară este ceva special.

      Mult spor să aveţi şi-apoi şi poftă bună! :)

      Ștergere
  4. carrot cake-ul a fost transformat in urs, cu ochi de migdale si gura de caju, imbracat in nuci macinate si fulgi de migdale si servit cu mare drag la aniversarea de 3 ani a piticului. a fost foarte apreciat, s-au servit cate doua portii de persoana si a intrat pe lista de dulciuri care se fac frecvent in casa noastra. iti multumesc mult pentru reteta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag, Cristina! Mă bucur că v-a plăcut, dar ce creativă ai fost, bravo! :)

      Ștergere
  5. Morcovii rasi se pun in compozitia de blat odata cu faina, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună observație, Andreea, am actualizat și rețeta. Morcovul ras se adaugă cu restul ingredientelor, după ce ai amestecat bine făina în aluat ca să nu se formeze cocoloașe.

      Cât despre miere, cred că poți încerca, dar mierea în general înmoaie aluatul și nu-l lasă să crească prea mult, eu am făcut așa la niște brioșe și au ieșit ok. Pentru cremă, poți folosi și brânză simplă, doar să fie cât mai fină și cremoasă.

      Spor la pregătit și aștept să-mi spui cum ți-a ieșit! :)

      Ștergere
    2. Am folosit miere si a iesit absolut delicios. Acum fierb o sfecla pentru tortul cu sfecla rosie si ciocolata nearga, mmm...

      Ștergere
  6. Foarte bun,un tort in care se combina perfect toate incredientele!

    RăspundețiȘtergere