Fructată - înghețată ”de casă” cu fructe din plin

4 aug. 2016

Vară, vară, vară, va-ră...  cald, cald, vară, cald... caniculă, caniculă, ca-ni-cu-lă... înghețată fructată, înghețată, fructată, în-ghe-ța-tă, înghețatăăă! Răcoritoare, plină ochi de fructe și numai bună pentru toropeala asta și mai ales de topit poftele dulci ale celor mici. Și ale celor mari, căci e tare bună, aveți cuvântul meu!


Mai întâi de toate trebuie să spun că înghețata asta la care mă refer eu nu prea se încadrează la definiția înghețatei - ”un desert rece creat din produse lactate, cum ar fi laptele și smântâna, combinate cu asezonare și îndulcitori precum zahărul” - prin conținutul redus de lapte, dar nici modul de preparare nu e chiar cel folosit la înghețata normală, ingredientele se amestecă încet la rece împreună cu o doză de aer, pentru a preveni formarea cristalelor de gheață. Nici gălbenuș de ou nu pun, așa cum apare în rețetele de casă pentru a da o consistență cremoasă înghețatei, unele fructe conțin substanțe pentru a avea un efect asemănător. Ce fac eu seamănă mai bine cu un smoothie din diverse fructe trecut oleacă prin congelator, așa că i-am zis fructată.

Am început să fac această fructată cam de vreun an și ceva, când mă zbăteam mai mult în alegerile legate de alimentația copilului Lucacin - să nu fie procesate, cât mai proaspete, fără prea-mult-zahărul-din-comerț, cât mai naturale. E adevărat că ne-am mai relaxat între timp, pot spune că ne-am echilibrat, adică atunci când avem poftă de ceva dulce ronțăim și ciocolată sau biscuiți de la magazin, mai luăm și frietjes cu sosuri asortate, iar când n-am eu chef de plămădeală comandăm o pizza cu de toate. E ok. Ne luăm și înghețată, recent am descoperit o gelaterie cu niște combinații de ingrediente cărora le reziști greu chiar și dacă plouă și e frig. Și cu greu uneori încerc să duc un pact de înțelegere cu Lucacinul când mergem în parc și hop atunci și mașina de înghețată vine și se propește la intrare, chiar și la 15 grade de căldură afară și o puzderie de copii alergând bucuroși cu cornete pline de înghețată în diverse culori. Însă de obiceiul de a face înghețată de casă nu m-am lăsat, ba chiar am încercat să fac și eu diverse combinații de fructe și ingrediente, inspirată de ce-am gustat, ce mi-am imaginat sau ce fructe am găsit la îndemână. E bună și-i place mult Lucacinului, dar și nouă ăstora mari, iar nu peste mult timp mai vine și Zmeurica cu o viteză pofticioasă din urmă.


Rețeta nu-i complicată și nici nu o să dau indicații sau cantități exacte. Câteva fructe (gongelate în prealabil*) se pun într-un robot de bucătărie și se mărunțesc bine până compoziția capătă consistența unui smoothie/piure fin. Dacă nu e prea dulce, eu mai pun și nițel sirop de arțar sau miere. Dacă vreau să iasă mai cremoasă, pun și nițel iaurt gras/grecesc. Recent am încercat și cu smântână lichidă. Pentru o consistență densă am pus în unele combinații și unt de arahide. Se toarnă compoziția în forme și se pune la congelator cam 12 - 24 ore. Un pont pentru a le scoate ușor din forme este să fie trecute sub un jet de apă fierbinte.

* am descoperit că dacă congelez fructele sau o parte dintre ele înainte, compoziția nu mai iese așa apoasă, ci mai cremoasă și pufoasă, iar înghețata nu va forma așa multe cristale de gheață. Bineînțeles că dacă aveți un aparat de făcut înghețată, pasul acesta nici nu mai e necesar.

Mai jos sunt câteva dintre combinațiile de fructată pe care le-am făcut anul acesta. Poftiți la inspirație și o cupă răcoroasă de vară! :)


Căpșuni congelate, lapte de cocos, sirop de arțar, un pic de lămâie, mentă și busuioc proaspăt. Căpșuni și iaurt am mai făcut, dar această combinație în care am pus lapte de cocos, mentă și busuioc a ieșit ceva extraordinar, un gust răcoros de vară.


Banane gongelate și kiwi verde și galben. M-a inspirat un sorbet pe care l-am încercat la gelateria mai sus menționată. Bananele fiind suficient de dulci nici n-a mai fost nevoie de îndulcitor. În plus banana, ca ingredient pentru înghețată, este foarte bună pentru cremozitate.


Straturi de iaurt grecesc amestecat cu nițel sirop de arțar și vanilie, granola crocantă făcută în casă și un piure de căpșune (le-am copt la foc mic cu un pic de zahăr brun). Un mic dejun pe care poți să-l mânânci din bol sau direct de pe băț în zilele prea călduroase.


Amestect de iaurt și smântână lichidă îndulcit cu sirop de arțar și un piure de caise coapte la foc mediu în cuptor cu-n pic de sirop de arțar. N-am putut să rezist să nu profit de belșugul de caise dulci și zemoase de acasă. Caise, ca prunele de exemplu, conțin pectină care are proprietatea de a îngroșa și gelifia compozițiile.


Zămos/pepene galben congelat și mentă proaspătă. O combinație dulce și răcoritoare.


Într-o zi, verișorii cei zburdalnici mi-au cerut o comandă specială: ”Nana Vica, vrem înghețată în trei straturi colorate!”. Așa că am mai făcut o compoziție de caise coapte (de fapt am furat niscai ducleață făcută de mama) și iaurt, pepene galben și mentă și un strat de mure dulci și iaurt. Bucuria lor după o doză de zburdat pe afară.

Iris, 6 luni

31 iul. 2016

Hop și țup, a venit vara și s-a făcut jumătate de an. Mai întâi numeri în minute, apoi în ore, după prima zi te referi la zile, încet ele se adună în săptămâni, apoi le pierzi șirul, copilașul crește și ele se transformă în luni, ani... dar toate ele sunt o adunare de momente, clipe neprețuite cu parfum de bebeluș, gângureli, rostogoliri, mutrițe, zâmbete, lacrimi, toate la un loc, ca ingredientele unei gogoașe.


De șase luni, zilele de joi au devenit speciale pentru mine. Ca și cele de sâmbătă, bineînțeles. Teama, deși le așteptam cu atâta nerăbdare, durerea fizică, deși parcă adunasem destul curaj ca să pot trece prin ea, apoi eliberarea, magia, starea de fericire ținându-mi la sân pruncul abia născut. Timpul trece și parcă nu mai ții minte chiar totul și de asta uneori în diminețile de joi sau serile de sâmbătă fac un exercițiu de reamintire, în timp ce-mi văd copilașii crescând, încerc să retrăiesc prin gând momentele, primele clipe cu ei.

Luna asta ne-a prins pe drumuri, e lună de vară și vacanță. Ne-am făcut bagajele (în care am pus și o răceală mucoasă împărțită la doi) și am poposit cu mic, cu mare pe meleaguri natale. Multele au fost și sunt noi pentru micuța Iris, dar asta ne-a făcut să ne dăm seama că e un copilaș adaptabil și ”înțelegător” atâta vreme cât ne păstrăm programul (de somn mai ales), suntem mereu conectați și mă are aproape pentru mesele de lăptic.

S-a lăsat purtată peste tot, ba în vizite pe la rude, întâlniri cu prieteni, diverse treburi administrative de rezolvat, plimbări în căutarea locurilor mai umbroase și răcoroase din canicularul și gălăgiosul București. Pe la muzeu (foarte fain a fost refăcut Antipa!) și piese de teatru cu frățiorul Lucacin, la târguri de produse tradiționale, librării și alte câteva locuri. Apoi am ajuns acasă, la bunici, unde e bine, aer curat din plin, verișorii puși pe zburdat și ghidușii, iar grădina-i plină de bunătățuri gata de cules, așa că am început să umplem un nou borcan de dulceață de amintiri.

Dacă tot profităm noi cei mari de cele bune din grădină, iaca a venit timpul (să mă piște cineva de piele că tot nu-mi vine să cred că zboară el așa repede) să mai așezăm pe cineva la masă (la masa reală, că cele de lăptic nu se pun, sunt incluse :) ). Micuța pofticioasă, căreia mama i-a dat să guste dintr-o zmeură (cum se putea altfel?), dintr-o caisă dulce, un măr, o pară, fără să mai aștepte fix împlinirea celor 6 luni, așa cum a procedat cu bobulmicdemac. Deja observasem la ea curiozitatea cu care se uită la noi când mâncăm ceva cu poftă și mai mai să-ți ia și ea din mână bucățica ce crede ea că i se cuvine. Nu știu încă cum va fi aventura în lumea gurmanzităților pentru Zmeurica, dar știu că o luăm încetișor, fără stres și prea multe reguli stricte, căci putem să ne considerăm cu niscai experiență în domeniu, trecând deja prin asta cu Lucacinul.

Pitica a devenit și mai mobilă și de câteva săptămâni e ca un titirez, se rostogolește deja și de pe burtă pe spate, apoi țup invers, se rotește și se întinde după jucării sau alte obiecte din vizorul ei și are ceva intenții de a se ridica în patru labe, iar asta îmi dă câțiva fiori de bucurie.


Când mi-am propus să documentez în povești lună de lună primul anișor al lui Iris am vrut să le completez pe fiecare cu câte o poveste despre flori - flori de hârtie, prime semne de primăvară în balcon, un oraș în floare, flori de Iris, o grădină de trandafiri. Luna asta ne-a găsit într-o altă grădină minunată, cea de acasă, plină de flori în diverse culori și parfumuri. Multe dintre ele și comestibile, deși prea puțin se cunoaște despre asta. Am cercetat un picuț despre câteva dintre ele (asta mi-a dat o poftă să aflu mai multe despre acest subiect) și am făcut un tort cu flori cristalizate. Nu se poate ca pentru Lucacin să fi făcut un desert în fiecare lună, iar pentru Zmeurica încă niciunul, așa că acum i-am făcut loc printre celelalte povești. Despre povestea asta în mai multe cuvinte și fotografii în curând, dacă aveți nițică răbdare.

Buzunărașe cu cireșe (și alte fructe de vară)

20 iul. 2016

Cred că mulți dintre noi facem asocieri între gusturi și anotimpuri, între gusturi și perioade din viață, între gusturi și amintiri. Cireșele sunt cu siguranță un memento al verilor călduroase, cu soare mult și mai multe fructe.


Verile călduroase, în special cele din copilărie, care aveau un farmec aparte. Amintirile mele cu cireșe din copilărie mă duc la cireșul din grădina de acasă care mai dă fructe și acum. Urcam fără griji și frică (exceptându-le pe ale mamei) în el ca să ajung la fructele cele mai coapte și roșii, aproape negre spre sfârșitul sezonului. Mă mânjeam pe mâini cu dulceața lor și le foloseam drept marfă în micul meu magazin improvizat. Mai erau cireșele albe din curtea mătușii mele, unde urcam împreună cu verișorii să culegem de compot sau dulceață. Culesul pe atunci pentru cantități mari era o corvoadă pentru noi, strâmbam din nas și evocam diverse neputințe fizice bine gândite, astfel încât să-i păcălim pe părinți. Mai erau apoi rândul de cireși de la marginea satului, unde eu ajungeam cam rar, căci eram cam mică să fiu lăsată să merg tocmai până acolo, dar auzeam povești cu găleți pline de cireșe mari, cărnoase. Îmi aduc aminte că tânjeam după cireșe mășcate, așa cum vedeam în desenele din cărțile lui tata, și uneori chiar ele apăreau ca un cadou adus de Moș Gerilă în mijloc de vară. Crescută cu fructe pe care le culegeam singură, nu-mi plăceau fructele culese și stătute de câteva zile. Cu acest defect am crescut și-l am și acum. Îmi amintesc când am ajuns în București, mergeam la piețele din oraș și vedeam cum se vând fructele, majoritatea bătute și zdrobite, cam strâmbam din nas la aspectul lor. Pe tarabele piețelor unde mergem acum, fructele și legumele par a fi abia culese, frumos aranjate în caserole... totuși gustul unora dintre ele nu se aseamănă nici pe departe cu cel al amintirilor mele. Oare amintirile au gust? Sigur că da.


Am făcut aceste buzunărașe din aluat fraged umplute cu cireșe anul trecut la începutul lui iunie. Îmi amintesc că i-am făcut o surpriză micului Lucacin abia trezit din somnul de prânz, ce boierie cu gust de copilărie. S-a uitat la ele, un pic încă somnoros, apoi a gustat cu mare poftă. Eu însă nu m-am putut prea mult bucura. Eram în primul trimestru de sarcină cu Zmeurica și nici nu știu cum am avut putere să le fac, căci de mâncat nici nu a fost vorba. Așa că vă dați seama cu ce entuziasm am așteptat eu sezonul cireșelor de vara asta, fie el și foarte scurt, fie ele și mai cu aspect, dar fără gust cumpărate de la magazin, cireșe să fie. Rețeta este o adaptare din cartea Homemade with Love, the Jennifer Perillo, dar o variantă online poate fi găsită și pe blogul ei, aici.

Aluatul:
  • 210 gr făină
  • 3/4 lg sare fină
  • 40 gr zahăr brun
  • 170 gr unt rece, tăiat în 10 -12 cuburi
  • 3 Lg apă foarte rece
Umplutura:
  • 200 - 300 gr cireșe, fără sâmburi
  • 2 Lg zahăr brun
  • 1 1/2 lg făină
  • un pic de sare
Finisare:
  • 1 ou
  • zahăr brun
Note:  lg - linguriță, Lg - lingură

Pregătirea aluatului:

Se amestecă făina, sarea și zahărut într-un bol mare. Se pun bucățile de unt peste și cu ajutorul a două cuțite se sfarâmă și se încorporează totul până capătă un aspect nisipos, cu bucăți mici de unt pe ici-colo. E ok să se folosească un robot de bucătărie sau chiar cu degetele, dar cheia acestui aluat e să rămână cât mai rece, astfel încât untul să nu se topească în procesul de amestecare, ca în orice pâte brisée. Se stropește cu apa rece și apoi se amestecă cu o furculiță până aluatul se adună într-o bulgăre. Se învelește într-o folie de plastic și se pune la frigider pentru vreo 30 de minute.


Umplutura:

Cireșele, fără sâmburi și tăiate în jumătăți se amestecă într-un bol cu zahărul, sarea și făina.


Asamblarea și coacerea:

Cuptorul se preîncălzește la 200°C.

Aluatul răcit și mai vârtos se întinde într-o foaie de vreo 3-5mm grosime, pe o suprafață bine pudrată cu făină. La fel ca mai sus, trebuie lucrat rapid, altfel devine moale și lipicios. Se decupează apoi cu ajutorul unui pahar sau alt obiect cu gură rotundă, discuri de vreo 6-8 cm diametru. Din aluatul rămas se întinde iar foi și se decupează alte discuri. Nu uitați de făină!

Se mută discurile pe o tavă de copt acoperită cu hârtie. Se pune câte o linguriță de umplutură - cam 2-3 jumătăți de cireșe și un pic de sucul format - pe o parte a fiecărui disc de aluat, lăsând marginile goale. Se împăturește apoi cealaltă parte a discului peste umplutură, cu ajutorul unei furculițe se sigilează marginile rotunde ale aluatului. E ok ca aluatul să mai crape pe ici-colo, chiar se poate înțepa cu vârful unui cuțit, pentru a lăsa aburii să nu umfle buzunărașele.

Oul se bate bine cu câteva picături de apă și se unge suprafața buzunărașelor. Se presoară nițel zahăr brun peste ele și se dau la cuptor pentru vreo 15 minute până se rumenesc nițel. Se mai lasă câteva minute pe tava de copt, apoi se transferă pe un grătar pentru a se răci complet. Asta dacă mai aveți răbdare, căci tare bune sunt călduțe și fragede.


Anul acesta buzunărașele astea au avut un mai mare succes. Chiar dacă am trăit un fel de déjà vu când le-am făcut, Lucacinului i-au fost iarăși drept surpriză - de data asta după ce l-am adus de la grădiniță, gustul și frăgezimea lor au fost ceva nou. Secretul acestor buzunărașe e imperfecțiunea, de fapt acesta-i secretul oricărui desert cu fructe, mai ales coapte, cred eu. Când am ajuns acasă la ai mei, n-am rezistat și le-am făcut iarăși, de data asta cu ce fructe am prins prin grădină - vișine, coacăză, zmeură și caise. Cireșe nu am mai găsit, căci s-au terminat demult. Tava de copt s-a umplut de culori și gusturi, unele mai dulci altele mai acrișoare.


Dacă tot veni vorba de fructe și deserturile făcute cu ele, la începutul verii mi-am făcut un mic cadou și mi-am luat cartea pe care mi-o doream de ceva vreme și despre care am mai pomenit aici pe blog. Este vorba de Sweeter off the Vine: Fruit Desserts for Every Season, de Yossy Arefi. N-am luat-o în bagajul de vacanță, abia de am apucat să o răsfoiesc nițel, dar știu că mă așteaptă ea cuminte printre celelalte cărți de gătit. Abia aștept!

Coloma - o grădină de trandafiri

12 iul. 2016

Acum câțiva ani, abia poposiți pe tărâmul belgian și dornici să aflăm de locuri noi, niște prieteni ne-au spus că musai trebuie să mergem să vedem o grădină de trandafiri. Nu e departe, cum nici țara asta nu e așa mare, într-o comună de pe lângă Bruxelles - Sint-Pieters-Leeuw, care pe lângă o faimoasă ciocolaterie, castele și colțuri de natură, se mai laudă și cu o grădină plină cu trandafiri - o oază liniștită, parfumată și mai ales colorată.


A devenit un fel de tradiție de început de vară, atunci când trandafirii sunt în floare, să ne întâlnim acolo mai mulți prieteni și să ne mai povestim una-alta de peste anul care a trecut, dacă nu ne-am văzut de multă vreme. Așa am făcut prima dată, eram doar câțiva, apoi am preluat eu inițiativa și-i chem cu surle și trâmbițe să ne adunăm iar, mai întâi la un picnic, apoi să facem o plimbare printre flori. Cu an de an, ne adunăm mai mulți, în special prichindei mici care nu se lasă până nu pică de oboseală după ce zburdă și aleargă prin iarba moale și deasă. Partea faină este că această grădină superbă e doar o parte dintr-un mare domeniu - parcul Coloma, care mai are și un castel din secolul XV, un canal, alei umbrite de copaci înalți, un muzeu al trandafirilor, o livadă largă și plină cu felurți pomi, din care chiar am cules și am mâncat cireșe. Grădina de trandafiri - e ca un labirint, în care te pierzi în culori și parfumuri și în denumiri, care mai de care mai interesante. Este împărțită în mai multe zone, cea mai mare și specială fiind partea cu soiuri de trandafiri  aduși sau donați din peste 26 de țări, printre care și România. În total sunt peste 3000 de soiuri - de la pitici, arbuști, cățărători până la copaci în floare. Vă invit mai jos la o plimbare virtuală prin această grădină minunată, nu am cuprins chiar toate varietățile de trandafiri, nu-mi ajungea Internetul pentru asta, asta-i sigur. Dacă vă nimeriți însă prin preajma Bruxelles-ului prin lunile de vară (în special iunie), vă plac florile și aveți nițel timp de hoinărit, asta este sigur o destinație de luat la pas, din floare-n floare :)